by Decebal Leonard Marin
Am ajuns. Parcarea e goala. Suntem singurii clienti. Intram toti cu mastile pe fata si asa stam toata ziua. Sala e mare, distanta dintre noi e mare, de sub masca trebuie sa vorbesti tare. M-am intors ragusit.
Cursul a inceput cu replica unuia dintre participanti: ‘’ma simt de parca suntem intr-un film prost’’. Mi-am amintit rapid de frustrarea din webinariile sustinute pentru oamenii care isi tin camerele inchise. Bucuria ca am iesit din casa si lucram impreuna fata-in-fata eclipseaza insa frustrarea.
Cu 7 participanti in sala, cursul a mers repede si bine. Ce e diferit? In lipsa semnalelor faciale, trebuie sa te concentrezi doar pe metoda si pe continut. E si bine e si rau. Momentan nu imi place.
Cel mai emotinant moment al zilei a fost masa de pranz: am vazut pentru prima data si pentru scurt timp, fetele cursantiilor mei. M-am bucurat ca un copil. Oare cum se simt femeile musulmane?
Mancarea? Ceva deosebit, doar e un restaurant de mare retea hoteliera. Cum a fost? Ca intr-o zi de luni, cu ce a ramas de la nunta de samabata, … aia de dinainte de pandemie.
Cea mai mare dorinta dupa curs? Aer! Aer curat si mers pe jos. Purtatul mastii toata ziua ma lucreaza pe psihic.
Cu toate astea, astept cu mare interes ziua de joi, cand voi sustine a doua zi de curs, cu mastile pe fata. Sa ne vedem cu bine.