Organizațiile sunt locuri în care oamenii interacționează nu numai pentru a atinge obiectivele acestora. Organizațiile sunt un adevărat loc comun pentru interacțiune interumană la nivel social și psihologic cu toate avantajele și provocările pe care acest lucru le presupune. Venim la pachet cu tot bagajul emoțional și interesele proprii, iar cu cat organizația este mai mare cu atât interacțiunile dintre noi devin mai complexe.
Înțelegerea felului în care oamenii interacționează psihosocial, și mai ales înțelegerea riscurilor psihosociale la care sunt expuși nu este un lucru simplu și de cele mai multe ori este o problemă complexă (ciudată), legată de structura și cultura organizației, dar și de felul în care organizațiile sunt conduse și felul în care este încurajat personalul.
ISO 45003
Deși nu reprezintă un set de practici obligatorii, Organizația Internațională de Standardizare (ISO) a completat standardul ISO 45001:2018 care se referă la condiții de muncă în siguranță, prevenirea accidentelor și a îmbolnăvirilor cauzate de muncă, cu standardul ISO 45003.
Acesta face referire la riscurile psihosociale, și adresează problema îmbolnăvirilor mentale cauzate de muncă și nu numai.
Riscuri Psihosociale
Câteva exemple de riscuri psihosociale ar putea fi:
- Supranormarea, incluzând aici și delegarea de task-uri nerealiste sau deadline-uri greu de asumat
- Bullying-ul și discriminarea
- Lipsa siguranței locului de muncă și efectele psihologice asociate
- Lipsa oportunităților de dezvoltare
- Așteptările de a fi disponibil în afara orelor de program
- Crearea unui mediu bazat pe incertitudine și teamă
- Chiar și conducerea neadecvată și lipsa clarității deciziilor ar putea fi considerate un risc cu efect psihosocial
La fel ca orice alt risc, o parte dintre acestea pot fi reduse sau eliminate, dar nu le putem evita în totalitate, acest lucru fiind un deziderat nerealist la fel ca zero accidente sau politici asemănătoare.
Identificarea Riscurilor Psihosociale
Identificarea riscurilor de această natură, nu este un lucru trivial, ținând cont de diversitatea și natura riscurilor, precum și de specificul fiecărei organizații în parte. De exemplu ar fi aberant ca membrii unei echipe de pompieri să se plângă de așteptările privind disponibilitatea la intervenție.
Corporate Dynamics folosește pentru identificarea riscurilor psihosociale un instrument ușor de înțeles și flexibil, parte a metodologiei SPOR, metodologie dezvoltată de Dr. Robert Long care poartă numele de ICue.
Împreună cu Decebal Marin, Partener Corporate Dynamics și Dr. Long ne puteți urmări pentru a vedea cum decurge o investigație folosind metoda iCue.
Puteți găsi perspectiva Prof. Long despre proces aici
De altfel Decebal a investit foarte mult timp în înțelegerea și folosirea metodei de investigare în ceea ce privește riscurile.


Leave a Reply